miercuri, 8 august 2012

Ce faci, te face!


Întruparea

picătura
cea din rouă
nimeni n-o vedea cum vine

numai raza
negrăită
din vechime

adâncime
pogora într-însa
rază

de departe
din vechime

ce atinge
înviază

Daniel Turcea, Epifania, o cântare a treptelor, 1978

P.S. Nu poţi să te eliberezi de ură decât dacă accepţi realitatea aşa cum este ea.
Deschide ochii şi te eliberezi de ceea ce nu înţelegi în tine.
Când iubeşti, orice atingere înviază.
Iubirea şi binele nu sunt slăbiciuni.
Singura putere reală: iertarea.
Cine spune că iartă dar nu uită, de fapt nici nu iartă, nici nu uită, doar amână.
Amână întruparea iubirii în viaţa lui.

P.S.2. Expresia aceasta, ce faci, te face! e veche. Prima oară am auzit-o de la Părintele Teofil, dar ea e mult mai veche. E din nou în mintea mea în urma unui telefon. E atât de adevărată. Am vrea să fim ca în poveşti, care de care mai Făt-Frumos peste o împărăţie, în realitate suntem numai ceea ce facem, ceea ce producem. Ceea ce consumăm ne desfiinţează. Ceea ce facem ne defineşte. Nu ştii ce e rău cu tine? Priveşte în tine şi vezi ce faci. Răspunsul vine de la sine.

Niciun comentariu: