Drumul

În cupola de argint a Apusenilor am văzut cum pacea şi liniştea se unesc şi dau naştere unei raze albe de lumină.

Hristos S-a născut pentru ca noi să putem gusta pacea cea nepământească şi liniştea cea nelumească. Omul este o tensiune în căutarea unei lipse de tensiune. Învăţăm să naştem Viaţa numai dacă vom putea căuta în lume liniştea de dincolo de lume. Totul este să căutăm: pacea ne va găsi pe noi înşine, mai înainte ca noi să conştientizăm ceea ce vrem să căutăm, ceea ce vrem să devenim.

În lumea de copii mici şi mari care se întreabă: Ce înseamnă că S-a născut Iisus Hristos pe acest pământ? întrevăd un răspuns, scris cu raze de lumină pe chipul unui copil ruşinos. El nu putea să se nască în inimi dacă nu se năştea întâi pe pământ.

Drumul spre inimă trece prin pământ. Luminat de steaua albă a zilelor noastre.

Când

Când te rogi şi simţi că nu se întâmplă nimic, că parcă vorbeşti în gol, că nu auzi nimic în adâncul tău, deşi vrei cu tot dinandinsul să ştii că ceva s-a mişcat în inima ta, atunci Duhul lui Dumnezeu în tăcere vine şi tace acolo, în adâncul tău, în inima ta... El face inima noastră să trăiască tăcerea, să nu mai simtă viaţa de zi cu zi, cu tot tumultul şi zgomotul ei, ci să simtă tăcerea unei vieţi noi.

Când ne rugăm cu mintea, Duhul Însuşi vine şi rosteşte rugăciunea în inima noastră. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea noastră este însăşi rugăciunea noastră, posibilitatea ca ea să existe aşa cum noi reuşim să o facem.

Anastasia

în trupul acesta aproape înfrânt
în sângele acesta potrivnic
ce rug, ce rug şi-a aprins
copleşitoarea sa viaţă!

sfârşeşte-te noapte,
începi, taină

(Daniel Turcea, Anastasia, vol. Poeme de dragoste - postume)

Viaţa este o luptă, o luptă cu tine însuţi, cu inerţia care te trage în jos, cu obiceiul cel rău de a privi în jos, cu această gravitaţie perfidă, neumană, care ne păcăleşte, ne amăgeşte făcându-ne să credem că suntem doar nişte purtători de griji, de probleme, de tensiune.

Omul este ceea ce mănâncă (Feuerbach). Mănânci viaţă, eşti viaţă. Te împărtăşeşti de Trupul şi Sângele viu al lui Dumnezeu, eşti trup şi sânge viu. Mănânci grijă, eşti o grijă (în plus). Mănânci o luptă, eşti o luptă inutilă (mereu în plus, mereu nelalocul tău). Dar dacă mănânci cer, eşti victorie.

Omul este ceea ce priveşte. Priveşti o icoană, devii icoană. Priveşti stele, devii stele. Miroşi aerul de iarnă, devii putere albă, zăpadă luminată de soare.

Orice imagine are în spatele ei o intenţie. Viaţa este o intenţie deschisă spre libertate. Toată viaţa este o taină, trăită ca un somn profund, în care numai visul este picior de realitate. Trezeşte-te, aud o voce. Nu o înţeleg. Nu ştiu ce vrea să spună. O simt, însă, ca o chemare.

Dar orice chemare, în timp, în viaţă, este o diferenţă, o înnoire. O transformare. Înţelegi universul în care trăieşti numai atunci când te pocăieşti cu adevărat. În greacă cuvântul pentru pocăinţă este metanoia, care înseamnă transformare. În Biserică nu există împărtăşanie de Viaţă fără pocăinţă, fără schimbare în bine; binele - forţa vieţii. Începutul vieţii celei noi.