Lumina este poarta frumuseţii. Lumina din ochii celui îndrăgostit este poartă către sufletul său, către împărăţia din inima sa. Lumina este şi poartă a cerului, prin care putem vedea puterea de dincolo de cer, dincolo de noi.
Ce trebuie să fac ca să intru pe această poartă şi să văd, să descopăr ceea ce este dincolo de ea?
Cred, în primul rând, că ar trebui să o înţeleg ca atare şi să nu mă sperii de inactualitatea ei.
În al doilea rând, cred că ar trebui să o fac să se apropie de mine. Ca cel de lângă mine să devină aproape. Toţi oamenii care trăiesc în lumea mea sunt un cer pe pământ. Ca să fac cerul să fie mai aproape, trebuie să îi fac pe ei să fie mai aproape de mine.
În al treilea rând, ar trebui să devin un mesager în această lume a unei frumuseţi-mesaj care să aibă cu adevărat puterea de a converti lumea în frumuseţe-lumină.
Se poate converti lumea în frumuseţe? Ne îmbătăm în cuvinte sau ne minţim visând?
Da, cred că lumea se poate converti în frumuseţe, dar numai dacă vom cultiva exclusiv frumuseţea persoanei. A chipului. A ochilor în care se oglindeşte cerul.
Ochii celui de lângă mine, poartă a cerului. Cerul, poartă a luminii. Lumina, semn al frumuseţii.
Nu aş fi văzut de la poalele Pietrei Craiului frumuseţea luminii ca mesaj purtător de sens pentru puterea Creatorului omului şi a lumii, dacă nu aş fi fost înconjurat de câţiva prieteni minunaţi care m-au ajutat efectiv (a se citi m-au învăţat) să văd lumea.
Lumea, un altar al frumuseţii.
