marți, 17 martie 2009

Viena

Viena a fost pentru mine o destinaţie atât de plăcută pe cât de mare a fost visul meu regăsit. Am avut o mulţumire frumoasă în suflet la Viena, pentru că am ajuns acolo făcând o faptă bună, încercând să ajut o persoană umană bolnavă, pe care nu am cunoscut-o decât abia acum. Şi a fost descoperirea unui vis şi a unui om. A fost frumos.

Viena este o capitală imperială. Am reuşit să văd multe, să mai învăţ germană, să cunosc oameni noi. O lume de baroc, roccoco şi mult metal (Jugendstil-art nouveau). În mintea mea rămân Pavilionul Secesiunii şi MAK (Österreichisches Museum für angewandte Kunst, Muzeul austriac pentru arta aplicată) care chiar mi-a plăcut. Arhitectura lui Otto Wagner şi Hundwasser, arta lui Klimt şi Alfonso Mucha (cu o expoziţie inedită la Belvedere Unteres). Şi cea mai frumoasă bibliotecă din lume. Şi multă istorie. Şi oameni foarte ataşaţi ideii de simplitate.

Cum vede Dumnezeu lumea de sus? Mă întreb de fiecare dată când zbor deasupra norilor şi îmi spun că este imposibil să ai puterea unei vederi de acolo de sus şi să nu iubeşti această lume care, văzută aşa, este extraordinar de frumoasă. Am avut şansa să urc sub cupola Bisericii Sf. Carol (Karlkirche) şi să admir de aproape frescele de la 1729 ale lui Johann Michael Rottmayr de pe cupolă. Senzaţia este unică. Apropiere şi înălţime.







Biblioteca prinţului Eugen de Savoia în Prunksaal.



Într-un turn al aceleiaşi biserici (Museum Boromir) am găsit acest îndemn.



Curaj.

luni, 9 martie 2009

Valea lui Stan

Mi s-au pus foarte multe întrebări în legătură cu aventura mea din Făgăraş, Valea lui Stan (21-22 februarie 2009). De ce acum? De ce cu ei? De ce acolo?

M-am pierdut în mijlocul unor tineri ce iubesc muntele şi pentru două zile am avut impresia că nu mai sunt eu, sau, spus altfel, că sunt un alt om.

Oamenii sunt cum sunt, dar atunci când iubesc muntele, am parcă garanţia că sunt mai buni.

Şi în tăcerea în care m-am înconjurat am văzut multă tinereţe, multe aspiraţii, visuri, planuri. Curaj şi profesionalism deopotrivă.

Muntele a fost pus de Dumnezeu pe pământ pentru ca omul să înveţe că este o fiinţă mică cu aspiraţii mari.

Senzaţiile care îmi revin cu plăcere în minte: râul îngheţat, scările suspendate, zăpada luminată de frontale, căderile de apă îngheţate (adevărate orgi ale unei catedrale neîmblânzite). Şi echipa nr. 10, mereu veselă şi responsabilă.



Valea lui Stan, un traseu nemarcat din apropierea barajului Vidraru. Nu poate fi făcut decât cu ajutorul unor profesionişti, care pentru noi au pregătit drumul, verificând şi completând scările, lanţurile şi cordelinele ajutătoare.



Peste râul îngheţat. Nu a fost uşor. Puţini au scăpat fără apă în ghete.



Căutând puteri noi.



Echipa înseamnă să anunţi ce traseu ai în faţă şi să te asiguri că cel din spatele tău te poate urma. Aici un mic monom.



O parte din echipa nr. 10.

Aplicaţia din Valea lui Stan face parte din proiectul Şcoala de Munte 2008-2009 organizat de un grup de montaniarzi grupaţi în jurul lui Răzvan Bineaţă (poreclit şi cunoscut prin munţi drept Vampirul).

Educaţia pentru munte este educaţie pentru viaţă.