vineri, 28 septembrie 2012

Te rog

Toamna se numără eşecurile mascate, ca nişte fructe mai stricate de care aparent nimeni nu mai are nevoie. Tot toamna reîncepem să credem, să redevenim fiinţă, cu speranţe noi pe texte vechi, cu lumini vechi pe trupuri noi. Secretul este să recunoşti că fructele prea moi, cele prea coapte, sunt de fiecare dată cele mai bune.

Sunt împăcat că am reuşit, dar nu sunt împăcat că nu am reuşit să schimb prin mine tot ceea ce mi-am propus. Cine este de vină? În mod sigur, numai eu. Stau ca un restanţier la examenul vieţii, cu gândul inconştienţei în vara care a trecut ca o umbră. Mi-e dor să fiu student şi să învăţ ca pentru mine. Mi-e dor să nu fac niciun plan, mi-e dor de forumuri şi de lumină. Mi-e dor de munte, chiar prea mult, mi-e dor de viaţa aşa cum o gândeam. Mi-e dor de rugăciune. Aceea fără nicio cerere, fără niciun rezultat, altul decât fiinţa.

Aşteptăm  minunea bucuriei. Creşte cu un dor nemărginit de noi. E o taină cum aşteptarea te transformă şi te responsabilizează. Dacă nu era ea (ea 85% / el 15%), nu reuşeam. Şi azi nu mai scriam nimic. Taina te transformă, trebuie doar să o laşi să lucreze în tine. Să o laşi să te modeleze cu chip din tine şi din Dumnezeu.

Taina Treimii o înţelegi atunci când o trăieşti, şi din doi devii trei, ca o împlinire a tainei mai dinainte ascunse în  orice plan care porneşte de la schimbarea în bine.

Suntem împăcaţi cu toate emoţiile ce cresc. Toată perspectiva se schimbă. Totul are un sens. Căsătoria este minune a voinţei de a iubi. Alegi şi iubeşti pentru veşnicie. Familia este mai mult, este minune a darului de a fi. Nu mai alegi, dar iubeşti pentru veşnicie, cu aceeaşi dragoste care schimbă lumea şi transformă totul în hrană. Nu îţi alegi părinţii, dar îi iubeşti pentru veşnicie. Nu îţi alegi nici copii şi nepoţii, dar îi iubeşti tot pentru veşnicie.

PS: Sfânta Liturghie rezumă întreaga realitate a dragostei. Dragostea neîntrupată nu are sens. Dragostea înţeleasă doar ca principiu strigă din veşnicie Întruparea. Întruparea dragostei înseamnă punerea ei în Jertfă. Revelaţia dragostei ca Jertfă. Iar Jertfa care dă sens lumii este Euharistia. Liturghia în timp şi în veşnicie. Totul are sens. Trebuie doar să ai curaj să vezi şi să te împărtăşeşti. Le spun elevilor mei ce par a fi disperaţi că nu reuşesc să-L vadă, să aibă curaj. Şi să-şi recunoască propriile bâjbâieli într-ale descoperirii lui Dumnezeu. Fără o Revelaţie din partea Lui, nu putem cunoaşte dragostea. Nici în Biserică, nici în familie, nici în şcoală, nici pe stradă.

Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă, Dumnezeu nu o va urgisi. (Ps. 50,18)

PS.2: Te rog să nu uiţi niciodată că eşti alegerea lui a fi, a fi numai ceea ce iubeşti, din timp spre veşnicie. Am spus-o de atâtea ori: eşti ceea ce iubeşti. Suntem pururi copii pe altarul unei vieţi de dragoste nemărginită. Jertfă şi dragoste, sinonimele lui a fi.

   

Niciun comentariu: