Dans

I. Unitatea nu se face, nu se construieşte, nu se reface. Se dă de sus, se primeşte şi, în cele din urmă, fie se pierde, fie se păstrează. Aşa este şi cu unitatea în Biserică, în familie, în viaţă şi în moarte.

II. Lupta e un dans în comun împotriva tuturor celor care au pierdut măsura. Vreau libertate, vreau educaţie, vreau să fiu tată şi mamă de cuvinte vii.

III. Religia modernă a soarelui începe la Versailles: templu, cultură, sânge. Tot aici se şi termină. În lumina acelui Apus am primit o veste bună.

IV. Să spui că în România nu se mai poate trăi de rău ce este, nu înseamnă decât să dai o palmă pe feţele pline de lacrimi ale celor ce în alte locuri trec prin moarte inutil.

V. În total au şapte copii, din care cinci sunt copii ai oamenilor străzii infiaţi de ei, cu diferite probleme, cu sindrom Dawn, cu predispoziţie spre alcool şi droguri, violenţi, la vârste mari, greu de (re)educat. Se retrag în muzică şi de acolo îşi iau forţa. El lucrează 60% ca expert arhitect în proiecte umanitare şi 40% ca voluntar. Ea este pensionată deja şi lucrează 100% ca voluntar.

- Şi cum reuşiţi cu atâtea, cu toate?
- În fiecare sâmbătă dimineaţă, suntem numai noi doi, noi pentru noi. Pentru noi, a fi îndrăgostiţi e ca o rugăciune. Suntem împreună şi ne rugăm. Şi ne bucurăm unul de altul.
- Sunt conştientă, îmi spune, că fără Dumnezeu, nu putem face nimic. Totul este ca un dans în care ne lăsăm purtaţi. Depăşim orice problemă lăsându-ne purtaţi de muzica pe care o rosteşte în noi.

P.S.: Dans şi/sau protest, o luptă pentru unitate. În aceste zile îmi dau seama pe zi ce trece că ajung să gândesc în termeni de pace şi de putere numai dacă înţeleg în aceeaşi secundă că sunt lupte şi mai mari, pe care noi le pierdem pentru că pur şi simplu nu le conştientizăm. Tinerii aceştia au câştigat în cele din urmă. Au acuma dreptul de a învăţa gratuit. Mai înainte de toate, ei au înţeles esenţialul. Iertarea este adevărata putere iar unitatea este singura cale.

Mulţumesc lui Carlos Fuenzalida, prietenul meu din Santiago, care mi-a dat acest film. Am discutat cu el despre felul în care a înţeles să introducă în filmul cu protestul studenţilor din Chile din octombrie 2011 şi imagini despre situaţia precară a preoţilor catolici implicaţi în scandaluri de pedofilie, imagini din primăvara arabă, o mărturie creştină de tip evanghelic şi imagini ale morţii din Africa islamică.

- Pentru că în toate aceste lumi e nevoie de unitate pentru a-i salva pe oameni.
- Dar unitatea vine numai de sus.
- Ştiu, e atât de magnific cum se ascunde El în unitate. Şi atât de trist cum reuşim noi să Îl ignorăm mai tot timpul.

Există un limbaj non verbal al credinţei. Acesta este unitatea.

Ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus... 

Bucurie

Bucuria are un nume. Îl rostim, dar nu-l ştim încă.

P.S.: Târziu de tot, Te-am iubit, o, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă. Târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înăuntrul meu, iar eu în afară. În afară Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine. Mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea. Ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare. Am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine, m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta. Fericitul Augustin, Confesiuni, X, 27, 38 (PL 32, 795).

Din inima Africii lui Augustin, călugării de la Keur Moussa cântă:

   

A fi om

A fi om înseamnă a te dărui. A ţine în tine este ca şi cum te-ai acoperi cu pământ negru de mormânt. Cine refuză să dăruiască, refuză implicit să mai existe.

A te dărui, a scoate din tine surplus de bine, înseamnă a încolţi în jungla verde a luminii, înseamnă a exista dincolo de umbră, în lumină.

Nu ai de unde? Nu-i nimic. Caută în adâncul fiinţei tale şi vei vedea materia fină de lumină pe care trebuie să o dăruieşti pentru a supravieţui în lumea binelui. Nu mai ai nimic? Eşti sărac lipit pământului? Eşti neputincios? Te dor toate cele? Nu mai ai timp şi nici putere? Şi legea asta prea grea a creştinismului îţi cere din nou şi din nou să dai, şi tu nu mai ai de unde, te doare când te gândeşti la ale tale, la ai tăi..., vrei să capitulezi în moralism şi contabilitate duhovnicească? Poţi, dar devii, garantat, monstru al moralei. Cu o conştiinţă împăcată că ai dat, dar frustrată că nu întrezăreşti lumina. Sau poţi continua să dai din ceea ce ai şi nu ai, din ceea ce eşti şi din ceea ce nu eşti - încă -, şi din trup devii înger, din grijă devii laudă, din frică devii emoţie, din cuvânt de cerere devii cuvânt de mulţumire.

Se întâmplă să mă joc de-a cearta cu cei de lângă mine care îmi spun că e bine să dai, dar că nu poţi da la nesfârşit.

Nu poţi da la nesfârşit, atunci când dai şi nu pui nimic în loc. Atunci când a da este doar un efort, nu şi o bucurie, nu şi o împlinire. Cine primeşte bucuria de a da, nu se poate lăsa de viaţa ca dar, viaţa ca surpriză, viaţa ca binecuvântare. Am întâlnit oameni împliniţi - familial, financiar, profesional - care dăruiesc cantitativ suficient de mult pentru a fi liniştiţi, pentru a avea o conştiinţă împăcată. Dar pentru ei actul de a da nu este ctitorie fiinţială, ci contract de sponsorizare, o publicitate - mai mult sau mai puţin interioară - în care primeşti ceva în schimb, dar nu de la Cel Care dă bucuria, ci de la propria conştiinţă. Nu ţine mult această mulţumire şi ajungem (cu toţii, într-un cor al neputinţei omeneşti) să fim şi frustraţi şi săraci şi supăraţi pentru că ne-am ratat viaţa ca dar, deşi am dăruit, dar nu am ştiut cum.

Darul nu are condiţii, nu impune nimic. Doar amână apusul, ne lasă în lumină, pentru tot timpul vieţii în care nu lăsăm să crească în noi ispita gândului că e prea mult. Că ar trebui să ne oprim. Că ar trebui să murim.

P.S. Pentru că a milui înseamnă a fi om! Mare şi cinstit lucru este omul milostiv. (Pilde 20:6). Dacă nu eşti milostiv, ai încetat de a fi om! Milostenia ne face înţelepţi. Pentru ce te minunezi când spun că a milui înseamnă a fi om? Spun încă ceva mai mult: a milui înseamnă a fi ca Însuşi Dumnezeu.
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, LII, 5 (PG 58, 524).