Dragostea nu are hotar. Ea este adâncul de nepătruns al inimii.
Credinţa este mereu reciprocă şi fără ea dragoste nu există. Când iubeşti crezi că poţi schimba lumea, prin celălalt, cu puterea acelor două adâncuri de nepătruns unite în aceeaşi speranţă. Şi dacă tu crezi în Dumnezeu, Acel Dumnezeu Care crede şi El în tine, toată simetria cerută de matematică se risipeşte într-o topire plină de putere.
Un gând inspirat din cântecul lui Jean Jacques Juven.
Am ascultat acest cântec prima oară în primăvara lui 2007. De atunci gândul despre reciprocitate se naşte şi creşte în mintea mea obsesiv. Ce este reciprocitatea aceasta alarmantă între credinţa mea în El şi credinţa Lui în mine? Poate doar un semn firesc de dragoste.
P.S. Căci se zice că Dumnezeu şi omul îşi sunt unul altuia modele.
(Φασὶ γὰρ άλλήλων εἶναι παραδείγματα τὸν θεὸν κὰι τὸν άνθώπον...)
Sf. Maxim Mărturisitorul, Ambigua 13, PG 91, 1113B
joi, 29 aprilie 2010
luni, 19 aprilie 2010
Fără destin
E uşor să condamni (pe alţii sau să te condamni pe tine însuţi), e uşor să vorbeşti despre, e uşor să întorci spatele, e uşor să negi. Oamenii sunt slabi.
Au fost şi vor fi mereu. Numai în faţa suferinţei slăbiciunea devine durere, iar durerea, atunci când este asumată, înţelegere, iar înţelegerea devine putere.
Fără destin e singurul film artistic despre Holocaust realizat până acum care te ajută să nu fi slab. Un film care te ajută să nu condamni. La sfârşit nu te vei ascunde în spatele unei analize despre, mereu despre... Un film care dincolo de paginile istoriei (întoarse mereu cu frica de a asuma până la capăt ceea ce s-a întâmplat aici - obişnuim să spunem mereu că răul a fost făcut de alţii şi dincolo) vine şi parcă te roagă să nu întorci spatele. Te ajută să nu dai frâu negării. Te ajută să mărturiseşti în sufletul tău sau în faţa propriilor copii tot ceea ce s-a întâmplat. Să spui că, poate, şi tu ai fi putut face la fel de mult rău. Sau poate chiar mai mult.
De fapt nu este un film despre ceea ce înţeleg oamenii de azi prin Holocaust (decimarea sângeroasă a aproximativ 6 milioane de evrei înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial). Sau este şi despre aceasta. Dar este mai ales un film despre Holocaustul cel vechi, despre arderea de tot din interior, despre distrugerea răului prin suferinţă şi acceptare, prin rugăciune şi iubire, prin asceză şi comuniune.
întrebări şi multă dragoste
limite
comuniune
libertate
suferinţă
verticalitate
prietenie
cerurile se deschid
amintiri
vinovăţie
lacrimi
În România acest film a trecut aproape neobservat. A fost realizat în 2005 după romanul autobiografic al lui Imre Kertész (laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 2002), de către regizorul Lajos Koltai, pe muzica inegalabilului Ennio Morricone. La un moment dat însuşi Imre Kertész a spus că filmul este mai autobiografic decât romanul pe baza căruia a fost realizat scenariul. Cartea intitulată Fără destin a fost publicată în limba română la editura Est în anul 2003.
Atunci şi acum: în religiile monoteiste se vorbeşte foarte mult despre păcatul originar. Cel al lui Adam şi Eva, prin care oamenii au devenit muritori. Acel păcat se transmite ontologic tuturor celor ce sunt fiinţă umană. Deci păcatul se transmite. Vine atunci întrebarea: cât se transmite din răul pe care cel dinaintea mea l-a făcut? Cât se transmite în viaţa mea răutatea celui dinaintea mea, a celor care au tras cu arma, sau a celor care nu au dat dovadă de curaj protestând împotriva celor care au tras cu arma. Din păcate, vedem că se transmite. Şi încă mult. Şi asta fără calcule matematice din care mereu dorim să ieşim cu faţa curată, cu o vină cât mai mică, dacă se poate zero virgulă câteva zecimale. Salvarea vine din faptul că numai Adevărul ne eliberează din acest lanţ trofic vicios de moarte şi de viaţă, de vină şi de responsabilitate. Adevărul care ne face cu adevărat liberi. A fi cu adevărat liberi înseamnă a ieşi cu demnitate din acest lanţ al slăbiciunii umane care sugrumă conştiinţa prin negare sau uitare. Iar pentru aceasta Adevărul trebuit asumat, trăit, transmis şi înmulţit. Şi recunoscut.
Pozele selectate sunt din filmul Sorstalansag (2005).
Au fost şi vor fi mereu. Numai în faţa suferinţei slăbiciunea devine durere, iar durerea, atunci când este asumată, înţelegere, iar înţelegerea devine putere.
Fără destin e singurul film artistic despre Holocaust realizat până acum care te ajută să nu fi slab. Un film care te ajută să nu condamni. La sfârşit nu te vei ascunde în spatele unei analize despre, mereu despre... Un film care dincolo de paginile istoriei (întoarse mereu cu frica de a asuma până la capăt ceea ce s-a întâmplat aici - obişnuim să spunem mereu că răul a fost făcut de alţii şi dincolo) vine şi parcă te roagă să nu întorci spatele. Te ajută să nu dai frâu negării. Te ajută să mărturiseşti în sufletul tău sau în faţa propriilor copii tot ceea ce s-a întâmplat. Să spui că, poate, şi tu ai fi putut face la fel de mult rău. Sau poate chiar mai mult.
De fapt nu este un film despre ceea ce înţeleg oamenii de azi prin Holocaust (decimarea sângeroasă a aproximativ 6 milioane de evrei înainte şi în timpul celui de-al doilea război mondial). Sau este şi despre aceasta. Dar este mai ales un film despre Holocaustul cel vechi, despre arderea de tot din interior, despre distrugerea răului prin suferinţă şi acceptare, prin rugăciune şi iubire, prin asceză şi comuniune.
o viaţă de om
întrebări şi multă dragoste
limite
comuniune
libertate
suferinţă
verticalitate
prietenie
cerurile se deschid
amintiri
vinovăţie
lacrimi
În România acest film a trecut aproape neobservat. A fost realizat în 2005 după romanul autobiografic al lui Imre Kertész (laureat al premiului Nobel pentru literatură în anul 2002), de către regizorul Lajos Koltai, pe muzica inegalabilului Ennio Morricone. La un moment dat însuşi Imre Kertész a spus că filmul este mai autobiografic decât romanul pe baza căruia a fost realizat scenariul. Cartea intitulată Fără destin a fost publicată în limba română la editura Est în anul 2003.
Atunci şi acum: în religiile monoteiste se vorbeşte foarte mult despre păcatul originar. Cel al lui Adam şi Eva, prin care oamenii au devenit muritori. Acel păcat se transmite ontologic tuturor celor ce sunt fiinţă umană. Deci păcatul se transmite. Vine atunci întrebarea: cât se transmite din răul pe care cel dinaintea mea l-a făcut? Cât se transmite în viaţa mea răutatea celui dinaintea mea, a celor care au tras cu arma, sau a celor care nu au dat dovadă de curaj protestând împotriva celor care au tras cu arma. Din păcate, vedem că se transmite. Şi încă mult. Şi asta fără calcule matematice din care mereu dorim să ieşim cu faţa curată, cu o vină cât mai mică, dacă se poate zero virgulă câteva zecimale. Salvarea vine din faptul că numai Adevărul ne eliberează din acest lanţ trofic vicios de moarte şi de viaţă, de vină şi de responsabilitate. Adevărul care ne face cu adevărat liberi. A fi cu adevărat liberi înseamnă a ieşi cu demnitate din acest lanţ al slăbiciunii umane care sugrumă conştiinţa prin negare sau uitare. Iar pentru aceasta Adevărul trebuit asumat, trăit, transmis şi înmulţit. Şi recunoscut.
Pozele selectate sunt din filmul Sorstalansag (2005).
joi, 8 aprilie 2010
duminică, 4 aprilie 2010
Au spus
Sartre, Freud, Rozanov, Sagan, Bergman, Antonioni, Chesteron, Prenant, Feuerbach, Heidegger, Nietzsche, Kierkegaard şi mulţi alţii au spus că Dumnezeu a murit. Au spus şi au gândit. Au spus şi au crezut. Au spus şi au avut o anumită intuiţie dincolo de ceea ce au spus.
Au fost mult mai mulţi. Au spus cu toţii în adâncul existenţei lor această afirmaţie scandalizatoare. Şi aveau dreptate. Cu adevărat Dumnezeu a murit. Dar a înviat. Şi ne-a dăruit viaţă veşnică, dincolo de moarte şi concepte (ele însele izvor de moarte).
Depinde unde şi cum se termină fraza. Dumnezeu a murit vs. Dumnezeu a murit şi a înviat şi ne-a dăruit viaţă ca un Dumnezeu care dăruieşte viaţă celor ce înviază cu El.
Au fost mulţi şi sunt încă mulţi şi vor mai fi încă mulţi. Dar adevărul nu poate fi ascuns. Adevărul schimbă lumea.
Au fost mult mai mulţi. Au spus cu toţii în adâncul existenţei lor această afirmaţie scandalizatoare. Şi aveau dreptate. Cu adevărat Dumnezeu a murit. Dar a înviat. Şi ne-a dăruit viaţă veşnică, dincolo de moarte şi concepte (ele însele izvor de moarte).
Depinde unde şi cum se termină fraza. Dumnezeu a murit vs. Dumnezeu a murit şi a înviat şi ne-a dăruit viaţă ca un Dumnezeu care dăruieşte viaţă celor ce înviază cu El.
Au fost mulţi şi sunt încă mulţi şi vor mai fi încă mulţi. Dar adevărul nu poate fi ascuns. Adevărul schimbă lumea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
