marți, 7 decembrie 2010

Anastasia

în trupul acesta aproape înfrânt
în sângele acesta potrivnic
ce rug, ce rug şi-a aprins
copleşitoarea sa viaţă!

sfârşeşte-te noapte,
începi, taină

(Daniel Turcea, Anastasia, vol. Poeme de dragoste - postume)

Viaţa este o luptă, o luptă cu tine însuţi, cu inerţia care te trage în jos, cu obiceiul cel rău de a privi în jos, cu această gravitaţie perfidă, neumană, care ne păcăleşte, ne amăgeşte făcându-ne să credem că suntem doar nişte purtători de griji, de probleme, de tensiune.

Omul este ceea ce mănâncă (Feuerbach). Mănânci viaţă, eşti viaţă. Te împărtăşeşti de Trupul şi Sângele viu al lui Dumnezeu, eşti trup şi sânge viu. Mănânci grijă, eşti o grijă (în plus). Mănânci o luptă, eşti o luptă inutilă (mereu în plus, mereu nelalocul tău). Dar dacă mănânci cer, eşti victorie.

Omul este ceea ce priveşte. Priveşti o icoană, devii icoană. Priveşti stele, devii stele. Miroşi aerul de iarnă, devii putere albă, zăpadă luminată de soare.

Orice imagine are în spatele ei o intenţie. Viaţa este o intenţie deschisă spre libertate. Toată viaţa este o taină, trăită ca un somn profund, în care numai visul este picior de realitate. Trezeşte-te, aud o voce. Nu o înţeleg. Nu ştiu ce vrea să spună. O simt, însă, ca o chemare.

Dar orice chemare, în timp, în viaţă, este o diferenţă, o înnoire. O transformare. Înţelegi universul în care trăieşti numai atunci când te pocăieşti cu adevărat. În greacă cuvântul pentru pocăinţă este metanoia, care înseamnă transformare. În Biserică nu există împărtăşanie de Viaţă fără pocăinţă, fără schimbare în bine; binele - forţa vieţii. Începutul vieţii celei noi.

Niciun comentariu: