miercuri, 17 noiembrie 2010

Exerciţiu


Lumea a fost creată ca un exerciţiu constant de armonie. Armonia lumii este fiinţa ei. Lumea nearmonică este o lume în contradicţie cu ea însăşi. Orice luptă împotriva armoniei din lume este o luptă împotriva lumii înseşi. A nu fi în armonie cu tine însuţi şi cu lumea din jurul tău este o luptă împotriva lumii înseşi. De fiecare dată lumea se dovedeşte a fi mai puternică decât omul nearmonic, acesta din urmă fiind înfrânt de propria neputinţă, sau mai bine spus, în propria neputinţă, în propria lipsă de armonie. De fiecare dată când omul este armonic, acesta se dovedeşte mai puternic decât tot universul la un loc, ca cel ce trece de la starea de slujitor al lumii la demnitatea de sacerdot al acesteia. În creştinism această armonie se numeşte pace.

Lumea înseamnă devenire. A început în devenire şi se va termina când nu va mai exista devenire. Sfârşitul aventurii devenirii în lume înseamnă sfârşitul transformărilor aparent  nesfârşite între a fi acum şi a fi altfel.

Ce este lumea? O anticameră a veşniciei. O anticameră în care veşnicia poate fi admirată, ca într-un muzeu ce expune lucruri ce nu au venit încă la fiinţă, un muzeu al viitorului, un muzeu viu al timpului dincolo de devenire...

Niciun comentariu: