Când te rogi şi simţi că nu se întâmplă nimic, că parcă vorbeşti în gol, că nu auzi nimic în adâncul tău, deşi vrei cu tot dinandinsul să ştii că ceva s-a mişcat în inima ta, atunci Duhul lui Dumnezeu în tăcere vine şi tace acolo, în adâncul tău, în inima ta... El face inima noastră să trăiască tăcerea, să nu mai simtă viaţa de zi cu zi, cu tot tumultul şi zgomotul ei, ci să simtă tăcerea unei vieţi noi.
Când ne rugăm cu mintea, Duhul Însuşi vine şi rosteşte rugăciunea în inima noastră. Răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea noastră este însăşi rugăciunea noastră, posibilitatea ca ea să existe aşa cum noi reuşim să o facem.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Dar dacă te simţi sec, arid pe dinăuntru, tot tăcere se cheamă? Nu prea-mi vine a crede... Nu ştiu unde se termină tăcerea şi unde începe nimicul.
Când te rogi, nu există ceva ca un nimic, nicăieri...
Dacă ai ajuns până acolo... e bine. E frumos.
Trimiteți un comentariu