Aştept

Aştept să facă Sfânta Paraschiva o minune, să pot merge din nou...

Am rămas fără respiraţie un timp. Nu îmi venea să cred că nu văzusem. La lumina lumânărilor părea un bărbat normal, care venise acolo presat de o grijă exclusiv spirituală, ca un bărbat preocupat de haina sufletului său. În realitate avea o durere fizică cruntă: cârjele, chipul încruntat, toate mă conduceau fără greş spre o privire tristă, spre doi ochi albaştri storşi în timp de multe lacrimi mute.

El aştepta o minune. Eu, în schimb, nimic concret. Între el şi mine era o diferenţă copleşitoare. M-am întrebat de ce sunt acolo, ce caut în mijlocul celor care aşteaptă minuni, în mijlocul celor năpăstuiţi cu adevărat. Care este minunea mea, care este minunea viitorului meu? Ce ar fi trebuit de fapt să cer?

M-am gândit pe loc că o minune vine atunci când nu o mai aştepţi, când ea este deja prezentă în inima ta. M-am gândit că pentru aceasta ai nevoie de putere. Şi că durerea îl stoarce pe om de răutate şi îl face mai bun. M-am gândit că oamenii au vieţi diferite, dar dorinţe comune.

După ce mi-a povestit pe scurt viaţa, după ce mi-a zâmbit uşor când a aflat cum mă cheamă şi de unde sunt, m-am retras în spate, am respirat adânc, am tăcut, am respirat din nou. Încet încet am început să nu mai aud nimic din jurul meu, iar în tăcerea aceea am rostit şi eu...

Aştept să facă Sfânta o minune: să pot merge din nou...