Plăcerea pe care am avut-o în aceste zile de a reasculta troparul Naşterii pe o melodie foarte frumoasă m-a făcut să reintru în lumea epifaniei. Am ascultat şi reascultat şi mi-am dat seama că singurul, şi îmi asum responsabilitatea pentru această afirmaţie, singurul care se aproprie de natura autentică a colindelor este Ştefan Hruşcă. De ce? Deşi nu cântă ca alţii care par a fi mai îmbisericiţi, am observat că Hruşcă cântă cel mai îmbisericit. Deşi colindele lui sunt îmbrăcate în chitară şi clopote, vocea lui răsună de la strana unei biserici din Nord. Îmi aduce aminte de Daniel Turcea care compunea poezii şi cânta la strană. Şi de mulţi alţii care au înţeles simplitatea neacademică a colindelor. Iar în cazul troparului Naşterii, autentică sinteză a tot ce înseamnă Crăciunul pentru Biserica mea, sentimentul meu de regăsire a prezenţei luminii este copleşitor. Lumina se găseşte peste tot, pe cerul stelelor, în inimile păstorilor, în conştiinţa magilor (autentici oameni de ştiinţă convertiţi la creştinism), în viaţa lumii şi a Bisericii.
Îmi inspiră mult din căldura, luminozitatea, puterea şi profunzimea pe care o simţi în preajma îngerilor.
Azi mi-am pus poate pentru prima dată întrebarea de ce magii s-au întors pe alt drum. Ceva s-a schimbat în viaţa lor. Au participat la o minune, minunea coborârii lui Dumnezeu pe pământ, şi viaţa lor s-a schimbat. Pe lângă indicaţiile îngerilor care le-au spus cam care erau planurile lui Irod în legătură cu Pruncul, plecarea lor pe altă cale are pentru mine valoarea unui convertiri. Viaţa e alta începând de acum, prăpastia nu mai există, mâna a fost întinsă, eu trebuie să mă schimb. Spre lumină.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu