Celor care nu mai cred

- Ha, ha, ha, Moşul a venit şi anul acesta la tine! Ai fost fetiţă cuminte?
- Nu, Moşule, nu am fost.
- Dar ce ai făcut, fetiţa Moşului?
- Moşule...? Eu ştiu că tu poţi ierta mult şi multe. Dar pe mine nu mă poţi ierta.
- Fetiţa Moşului..., eu iert tot şi mereu. Ia spune tu ce ai făcut aşa de grav încât nici speranţă nu mai ai în iertarea mea.
- Moşule, eu am greşit aşa de mult, încât nici tu nu mă mai poţi ierta.
- Dacă îmi vei spune mie, eu te voi ierta.
- Nu mă vei putea ierta. Vei putea oare ierta faptul că eu nu mai cred.
- În ce nu mai crezi tu, fetiţa Moşului?
- În tine, Moşule. Eu nu mai cred în tine.
După un moment prelungit de tăcere, Moşul spuse:
- Bine, te iert.

Cine mai crede azi în Moşul? Textul de mai sus este parafrazarea unui dialog imaginat de o prietenă, un dialog real cu Moşul cel real. Realitatea crudă, în lumea neepifanică, spune că Moş Crăciun nu există. În lumea epifaniei, lume de basm de altfel, Moşul există. Iar existenţa lui este una fericită, pentru că nu cunoaşte niciun tânăr care să nu creadă în Moş Crăciun. Da. Moş Crăciun există. El este Dumnezeul copiilor. Moş Crăciun nu este nici mama nici tata, care în lumea antiepifanică, în lumea grăbită, pun repede cadouri multe şi, de cele mai multe ori, inutile, sub pomul făcut şi el în grabă. Moş Crăciun este real. Există ca atare, aşa cum şi Dumnezeu există. Este peste tot în seara Ajunului. Nu uită pe nimeni. Ştie tot despre toţi copiii (mici şi mari). Şi dăruieşte cu multă dragoste fără să primească nimic de la nimeni înapoi. Şi atunci când dăruieşte îi uneşte pe oameni şi le descoperă lumea luminii. Lumina de la Răsărit şi Răsăritul (Lumina) cunoştinţei.

Ispita de a nu mai crede în Moş Crăciun este ispita lumii care nu mai are inima de copil, inima care garantează intrarea în Împărăţie. Inima plină de lumină.

Noutatea: Moşul există, chiar dacă unora le convine sau nu. Moşul vine şi bate la uşă, chiar dacă este sau nu este aşteptat. Sau poate chiar alungat. Moşul iubeşte şi va iubi până ce toţi vor uita cum este să iubeşti şi să ai fluturi în stomac. Moşul iartă şi îi va ierta pe toţi pentru toate, chiar şi pentru greşeala de a nu mai crede în el. Cu o singură condiţie: sinceritatea şi deschiderea inimii. Încălzirea ei. Moşul însuşi continuă mereu să creadă în noi şi în puterea noastră, a celor din lume, de a crede în el. El are curaj şi multă încredere. Astfel, când ne întâlnim cu el, vedem cum continuă mereu să întinerească inimile tuturor celor ce cred, să le copilărească.

Curaj. Nu e uşor să crezi în basme. Dar dacă basmele sunt izvorul vieţii, puterea de a crede este puterea de a trăi în permanenţă autentic. Epifanic. Simplu. Curat. Fericit.

Epilogul începe cu Celor care cred că... Prologul unei vieţi lipsite de dragoste începe cu Celor care nu mai cred... Cei care nu mai cred nu ştiu ce pierd. Pierd farmecul zilelor de iarnă şi taina celor de vară. Binele şi rău care nu se mai joacă. Nicio voce care să-i înveţe ce este dragostea. Viaţa? Rămâne o luptă, din care arareori iese la suprafaţă un supravieţuitor. Niciodată un învingător. Ce se întâmplă cu lumea şi cu sufletele din ea, atunci când vine vorba de Moş Crăciun? În mare parte, să zicem, două cazuri: 1) O prietenă proaspătă absolventă îmi povesteşte cum a reuşit ea să scrie în urmă cu mulţi ani o minunată scrisoare către Moşul, cum mama a convins-o să nu o ducă la Poştă şi cum ulterior peste ani şi ani a descoperit-o în portofelul mamei. Atunci, mi-a spus, şi-a dat seama că scrisoarea ei a ajuns cu adevărat la Moşul. Că Moşul nu este în Laponia şi nici nu ar trebui să stea acolo, în ţara nimănui, exilat timp de un an de zile înafara lumii noastre plastifiate, ci este în inima celor care iubesc şi încălzeşte mult şi aduce lumină în lume. 2) Un elev din clasa (nu contează care, că oricum există mulţi din categoria celor care nu mai cred în fiecare clasă)..., îmi spune că mai deunăzi a descoperit scrisoarea lui către Moşul în portofelul mamei. Răspicat el afirmă că Moşul nu există. Greşit. De ce? Pentru că nu tot ceea ce nu se vede nu există. Şi dacă scrisoarea, adevărată lecţie de rugăciune pentru cei mici, nu ajunge acolo unde credem că ar trebui să ajungă, asta nu înseamnă că Moşul nu există în inimile curate. Inima curată este cea care nu caută darul, ci dăruitorul. Crăciunul lui? O tristeţe generalizată. Pentru că nu mai ştie nici ce să caute, nici unde ar putea găsi urmele Moşului, mereu pe fugă, nici cum ar putea găsi farmecul Crăciunului de altădată. De atunci când mai credea în Moşul. Moşul pentru el?... o istorie pierdută. Va dura mult până ce el va descoperi cum se numeşte Moş Crăciunul cel adevărat şi ce fericire aduce el în suflete.

PS. La Lespezi, judeţul Iaşi, am fost în acest weekend (20-21 decembrie) martorul unei minuni. Topirea mea în mijlocul a 150 de copii preşcolari care m-au învăţat că credinţa în Moşul înseamnă puterea de a te topi în faţa minunii şi de a te transfigura. De a fi în cer şi pe pământ în acelaşi timp.

Câteva poze ale minunii din suflete văzute cu ochii care încă mai cred:







Şi echipa piticilor Moşului care a făcut minunea posibilă:



- Mulţumesc, Moşule... Mulţumesc.