Lumea cea Nouă

Povestea mea secretă ce ţine de 10 ani... Locul în care îmi găsesc puterea şi nădejdea că există cuvinte care nu mor niciodată.

În această poveste doar câteva chipuri se văd: şi sunt toate pline de mulţumire.

P.S.: A.O.L.N. vine de la Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă din Sibiu, de care mi-am legat sufletul şi timpul într-un mod neobişnuit în ultimii ani. O lume Nouă? Poate suna suspect... Pentru unii da, mai ales pentru cei care cred că lumea trebuie înnoită cu ceva 100% nou. Noi în A.O.L.N. credem că lumea trebuie înnoită cu ceva Nou în sine, dar din păcate uitat de mult, respectiv cu lumea Noului Testament. Ortodocşi şi totuşi militanţi pentru o Lume Nouă? Da, e posibil, atâta timp cât priveşti cu sinceritate în sufletul tău şi în minunile din viaţa ta. O poveste despre tinereţe şi descoperiri, despre căutări şi multe alegeri, o poveste despre noi înşine, despre prietenie şi tradiţie, relaţii şi încredere, fapte bune şi multă speranţă.
P.S.2: Povestea în cifre şi date: http://www.aoln.ro/

Va, vis et deviens

... Concurs într-o sinagogă din Ierusalim
Rabinul se ridică şi spune:

- Subiectul de azi este: ''Ce culoare avea Adam?''

Mihael Lebovich se ridică şi îşi începe prezentarea:

- Adam a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Şi frumoasa culoare aleasă a fost albul. Noi am fost toţi albi la început.
Dar după potop, Noe şi fii săi au ieşit din arcă. Noe a blestemat descendenţa fiului său Ham. Al cărui nepot era Canaan. (Fac. 9, 25). Cuş, fiul născut din Ham, a moştenit un alt blestem: anumiţi descendenţi ai lui Ham să aibă pielea neagră. Şi aşa a fost. Cuş a devenit negru şi urmaşii săi sunt Cuşim, oamenii negri din Africa. Deci descendenţii lui Ham au devenit sclavi şi negri.


Retrăgându-se la locul său primeşte aplauze şi critici deopotrivă.

Şlomo se ridică şi începe să vorbească:

- Adam şi Dumnezeu. Sunt oare amândoi albi?

Mihael a spus:...

Nu, nu e bine.

La început a fost Cuvântul. Dumnezeu a creat pământul şi viaţa dând suflu cuvântului. Dumnezeu a crezut în om. În fiecare... şi ne-a încredinţat cuvântul ca fiecare să-i dea un suflu personal, minunat..., unic, diferit, profund, uman, dându-i viaţă în felul său propriu. Cât despre Adam, numele său vine de la adama, care în ebraică înseamnă de fapt pământ. Dumnezeu l-a creat pe Adam din ţărână, din lut şi apă, şi Şi-a dat suflul Său omului, minune făcută cu ajutorul Cuvântului. Adam s-a născut din pământ, Adam are culoarea lutului, roşu (sânge, viaţă n.n.). Roşu se spune în ebraică adoma, pentru care Adam nu a fost nici alb, nici negru. A fost roşu, ca şi indienii. Dar se simte el bine în pielea lui roşie, singur roşu în această lume nouă? Aşa că Dumnezeu s-a gândit la Eva. Dar Adam nu înţelege ce vrea Dumnezeu de la el, ce-i cere să facă. Ce trebuie să devină şi să facă aici jos, pe pământ... Şi pentru ce atâtea probe? Dar nu mai poate da înapoi (există deja, n.n.), ştie, nu mai are de ales. El este aici jos, şi El (cel de sus) se bazează pe el. Trebuie să se transforme pentru Dumnezeu care s-a transformat în lună (leit-motivul filmului, icoana naturală, lumina, n.n.), care îl priveşte şi îl păzeşte...

(Va, vis et deviens, regie şi scenariu Radu Mihăileanu)

Va, vis et deviens (Trăieşte) este din punctul meu de vedere unul din cele mai bune filme ale deceniului. Un film de dincolo de film şi cultură, un film care mă impresionează în mod egal de fiecare dată când îl revăd. Mama, ce nume frumos! Luna, ce lumină frumoasă! Dragostea, ce taină firească! Speranţa, consecinţa existenţei
în faţa morţii. Va, vis et deviens nu este un film despre evrei şi creştini, este un film despre viaţă şi Dumnezeu, despre iubirea faţă de mamă, despre dragoste şi sacrificiu, renaştere şi revenire.

În urma vizionării din 2007 de la Institutul Francez din Bucureşti, acest film nu a primit niciun fel de aplauze. Pentru că are un final care te duce în ceruri, iar în cer nimeni nu aplaudă. Acolo toată lumea laudă, cântă într-un glas slava luminii. Un film de taină, unii ar spune no comment, eu aş spune lumină.

Ce este...?

Ce este timpul?
Un accident.
Ce este viaţa?
Un timp.
Ce este accidentul?
O viaţă, o nouă viaţă...

Orhan Pamuk, Viaţa cea nouă.

Viena

Viena a fost pentru mine o destinaţie atât de plăcută pe cât de mare a fost visul meu regăsit. Am avut o mulţumire frumoasă în suflet la Viena, pentru că am ajuns acolo făcând o faptă bună, încercând să ajut o persoană umană bolnavă, pe care nu am cunoscut-o decât abia acum. Şi a fost descoperirea unui vis şi a unui om. A fost frumos.

Viena este o capitală imperială. Am reuşit să văd multe, să mai învăţ germană, să cunosc oameni noi. O lume de baroc, roccoco şi mult metal (Jugendstil-art nouveau). În mintea mea rămân Pavilionul Secesiunii şi MAK (Österreichisches Museum für angewandte Kunst, Muzeul austriac pentru arta aplicată) care chiar mi-a plăcut. Arhitectura lui Otto Wagner şi Hundwasser, arta lui Klimt şi Alfonso Mucha (cu o expoziţie inedită la Belvedere Unteres). Şi cea mai frumoasă bibliotecă din lume. Şi multă istorie. Şi oameni foarte ataşaţi ideii de simplitate.

Cum vede Dumnezeu lumea de sus? Mă întreb de fiecare dată când zbor deasupra norilor şi îmi spun că este imposibil să ai puterea unei vederi de acolo de sus şi să nu iubeşti această lume care, văzută aşa, este extraordinar de frumoasă. Am avut şansa să urc sub cupola Bisericii Sf. Carol (Karlkirche) şi să admir de aproape frescele de la 1729 ale lui Johann Michael Rottmayr de pe cupolă. Senzaţia este unică. Apropiere şi înălţime.







Biblioteca prinţului Eugen de Savoia în Prunksaal.



Într-un turn al aceleiaşi biserici (Museum Boromir) am găsit acest îndemn.



Curaj.

Valea lui Stan

Mi s-au pus foarte multe întrebări în legătură cu aventura mea din Făgăraş, Valea lui Stan (21-22 februarie 2009). De ce acum? De ce cu ei? De ce acolo?

M-am pierdut în mijlocul unor tineri ce iubesc muntele şi pentru două zile am avut impresia că nu mai sunt eu, sau, spus altfel, că sunt un alt om.

Oamenii sunt cum sunt, dar atunci când iubesc muntele, am parcă garanţia că sunt mai buni.

Şi în tăcerea în care m-am înconjurat am văzut multă tinereţe, multe aspiraţii, visuri, planuri. Curaj şi profesionalism deopotrivă.

Muntele a fost pus de Dumnezeu pe pământ pentru ca omul să înveţe că este o fiinţă mică cu aspiraţii mari.

Senzaţiile care îmi revin cu plăcere în minte: râul îngheţat, scările suspendate, zăpada luminată de frontale, căderile de apă îngheţate (adevărate orgi ale unei catedrale neîmblânzite). Şi echipa nr. 10, mereu veselă şi responsabilă.



Valea lui Stan, un traseu nemarcat din apropierea barajului Vidraru. Nu poate fi făcut decât cu ajutorul unor profesionişti, care pentru noi au pregătit drumul, verificând şi completând scările, lanţurile şi cordelinele ajutătoare.



Peste râul îngheţat. Nu a fost uşor. Puţini au scăpat fără apă în ghete.



Căutând puteri noi.



Echipa înseamnă să anunţi ce traseu ai în faţă şi să te asiguri că cel din spatele tău te poate urma. Aici un mic monom.



O parte din echipa nr. 10.

Aplicaţia din Valea lui Stan face parte din proiectul Şcoala de Munte 2008-2009 organizat de un grup de montaniarzi grupaţi în jurul lui Răzvan Bineaţă (poreclit şi cunoscut prin munţi drept Vampirul).

Educaţia pentru munte este educaţie pentru viaţă.