sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Hristos este pacea mea.

P.S. De fiecare dată când am scris în acest jurnal, am scris de fapt despre Hristos. El este începutul şi sfârşitul căutărilor mele. În El cred, în El mă încred. Îl iubesc şi numai pacea lui îmi este mie pace. Toate căutările de mai jos, toate experienţele, toate cuvintele scrise aici trebuie citite şi înţelese în relaţia nerostită cu Hristos. El este Cel Care Se ascunde în experienţele mele de viaţă, în întâlnirile şi micile bucurii primite conştient sau inconştient de-a lungul anilor. Când stau acum să mă gândesc la momentul în care am început acum mai mulţi ani să scriu acest jurnal epifanic, îmi dau seama cum lucrează Dumnezeu în viaţa omului şi cum El, Cel mai dulce Nume, Cel mai puternic şi mai cald Nume, nu te lasă singur niciodată, oricât de singur crezi că ai fi, oricât de îngenunchiat ai fi. De atunci şi până azi au trecut multe zile de căutări şi s-au întâmplat multe lucruri frumoase. Eu însumi m-am schimbat. Nu mai sunt tânărul din poza de sus. Schimbarea, numai prin Hristos, vine în timp, dar este semnul real al unui nou început. Sunt acelaşi, dar nu mai sunt acelaşi. Astăzi pun punct jurnalului epifanic. Din simplul motiv că de azi cuvintele primesc altă putere. O putere care îmi este dată, dar care nu îmi aparţine. Voi continua un alt jurnal, ascetic sau epifanic, sub o altă formă, şi la un alt nivel. Numai cu ajutorul Celui Care dă pace tuturor.

P.S. 2: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, Mare Făcătorule de minuni!

În general nu am scris pentru cei care au citit. Am scris pentru mine. Deşi poate fiecare în parte din cei care au citit, cunoscuţi sau necunoscuţi, s-a folosit de ceva. Cuvântul lucrează în timp, într-un mod care nu se suprapune cu ecuaţiile din minţile noastre reduse la simetrie. Ştiu un lucru sigur: cuvântul rămâne, cu puterea lui personală, proiectat în mintea omului într-o secundă, şi plasat între oameni pentru veşnicie. Nu am reuşit să iniţiez sau să păstrez un dialog cu cei care au citit. Aşa a fost să fie. Dar ştiu că, în timp, cuvântul caută persoana, cuvântul cere dialogul, cuvântul devine comuniune.

Niciun comentariu: