Viena

Viena a fost pentru mine o destinaţie atât de plăcută pe cât de mare a fost visul meu regăsit. Am avut o mulţumire frumoasă în suflet la Viena, pentru că am ajuns acolo făcând o faptă bună, încercând să ajut o persoană umană bolnavă, pe care nu am cunoscut-o decât abia acum. Şi a fost descoperirea unui vis şi a unui om. A fost frumos.

Viena este o capitală imperială. Am reuşit să văd multe, să mai învăţ germană, să cunosc oameni noi. O lume de baroc, roccoco şi mult metal (Jugendstil-art nouveau). În mintea mea rămân Pavilionul Secesiunii şi MAK (Österreichisches Museum für angewandte Kunst, Muzeul austriac pentru arta aplicată) care chiar mi-a plăcut. Arhitectura lui Otto Wagner şi Hundwasser, arta lui Klimt şi Alfonso Mucha (cu o expoziţie inedită la Belvedere Unteres). Şi cea mai frumoasă bibliotecă din lume. Şi multă istorie. Şi oameni foarte ataşaţi ideii de simplitate.

Cum vede Dumnezeu lumea de sus? Mă întreb de fiecare dată când zbor deasupra norilor şi îmi spun că este imposibil să ai puterea unei vederi de acolo de sus şi să nu iubeşti această lume care, văzută aşa, este extraordinar de frumoasă. Am avut şansa să urc sub cupola Bisericii Sf. Carol (Karlkirche) şi să admir de aproape frescele de la 1729 ale lui Johann Michael Rottmayr de pe cupolă. Senzaţia este unică. Apropiere şi înălţime.







Biblioteca prinţului Eugen de Savoia în Prunksaal.



Într-un turn al aceleiaşi biserici (Museum Boromir) am găsit acest îndemn.



Curaj.