Întoarcerea

Filmele bune sunt cele care te obsedează. Te obsedează în primul şi în primul rând pentru că te regăseşti expus în poveste, te regăseşti prins în mintea gânditoare a celui care povesteşte. În cele din urmă şi pentru că îţi dai seama cât de fragili suntem pe interior, expuşi aceluiaşi adevăr al devenirii.

Acest film m-a obsedat în sensul bun. L-am primit cu o mică încurajare: uită-te la acest film creştin şi spune-mi ce crezi. Acum nu ştiu exact ce cred. Poate că nu e nimic de crezut atâta timp cât expune în fond o evidenţă: sensul jertfei şi al dragostei, care nu se împlineşte decât în paradigma creştină a relaţiei, atât de neînţeleasă astăzi, poate mai mult ca ieri, la fel cum neînţeleasă rămâne şi în film.

Un film despre o parabolă întoarsă: pilda tatălui rătăcitor. Doi copii sunt crescuţi singuri de mama lor - obsedantă această insistenţă pe cei doi băieţi: unul matur, altul imatur; unul corect, celălalt mai puţin, dar în care de fapt te regăseşti în egală măsură. La un moment dat, tatăl revine şi îi introduce într-o călătorie mută a maturizării. Excursia se transformă în căutare de sens, în luptă interioară, în descoperirea lumii dinafară. Copilărie vs. putere, entuziasm vs. neînţelegerea adultului.

Tehnica este evident provocatoare: filmează în cruce, purtând camera de sus în jos şi de la dreapta la stânga. El moare în final, căutându-l pe copilul mai mic în turnul abandonat al lumii. Babel vs. pustie, pământ vs apă, în fond mormânt de pământ vs. mormânt de apă.

Urmărirea drumului este tulburătoare. Filmul şi fotografia sunt integrate în paradigma moarte - înviere. Filmul se termină cu o serie de 24 de fotografii care schimbă radical povestea, mesajul, personajele. Atâta iubire necunoscută, alb şi negru. Iubeşti şi cauţi să înţelegi. Ce înseamnă să fii matur? Să ai părinţi în cer şi pe pământ.

Mi-a adus aminte pentru  o clipă de acea nuvelă a lui Eliade, cu fotografia veche de 14 ani. Sensul minunii alb-negru. Prinsă pe negativul iubirii, în acea secundă care arată sensul veşniciei: prezentul continuu descoperit în jertfă.

Despărţire vs. regăsire. Înţelegem ce avem atunci când nu mai avem. 

 Putere şi mult vis. Când eşti mic crezi că tot universul te ajută.
Când ajungi mare, crezi mai mult în tine, decât în celălalt. De fapt, acesta este aşa-zisa maturizare.

 Mama face semnul Sfintei Cruci. Peste tot în film se simte prezenţa binecuvântării ei.

Înveţi şi descoperi. Că eşti puternic în mijlocul unei lumi pe care încet încet o supui, deşi la sfârşit îţi dai seama că ea e cea care te supune.

 Alergare. Evadare. Mirare.

 În filmele ruseşti ploaia este simbolul binecuvântării.

 În centrul lumii se află o comoară ascunsă. Dragoste se numeşte.

 Iubire cât un ocean.

 Iubire cât un zbor.

Destinul văzut altfel. O îmbrăţişare primită la început. Parabola întoarsă ne arată că avem primită în noi deja iertarea, îmbrăţişarea, cinstea fiului neînţelegător. Acasă e acolo unde iubeşti.

Imaginile sunt preluate din filmul Vozvrashchenie - Întoarcerea (2003) de Andrei Sviagnitev. Un regizor care a reconfirmat recent miracolul filmului rusesc.