miercuri, 31 octombrie 2012

Nevinovăţie

Iisuse, Cel Nevinovat ce vii de-altundeva,
suntem atât de însetaţi de nevinovăţie,
noi, cei care zilnic ucidem iubirea.

Dă-ne nouă părtăşia cu cei nevinovaţi,
cu cei nebuni întru Hristos,
cu cei ce nu ştiau nimic
- nimic poate decât pe Tine -
când erau aruncaţi în camerele de gazare,
sau în iadul frigului,
când erau aruncaţi în camerele de tortură,
în această cameră de tortură care-i adeseori viaţa.

Căci Tu n-ai venit spre-a osândi, ci pentru a mântui.
N-ai venit spre-a întemniţa, ci pentru a elibera.
Pune nevinovăţia Ta în luptele noastre,
marile lupte ale duhului,
pentru ca ele să fie lipsite de violenţă şi ură,
pune nevinovăţia Ta în iubirile noastre,
în familiile noastre.

Pune nevinovăţia Ta în privirile noastre
ca noi să vedem în Tine faţa Tatălui,
ca să distingem în Tine flacăra lucrurilor,
icoana feţelor.

Meditaţie a Patriarhului ecumenic Bartolomeu I, rostită în cadrul Via Crucis 1994 de papa Ioan Paul al II-lea.

P.S.: A zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răsvrătitor al poporului. Dar iată eu, cercetându-l în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om, din cele ce aduceţi împotriva Lui. Şi nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăşi la noi. Şi iată, El n-a săvârşit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera.
Şi trebuia la praznic să se elibereze un vinovat. Dar ei, cu toţii, au strigat: Ia-L pe Acesta şi eliberează-ne pe Barnaba. (Luca 23, 14-17)

Vină şi nevină. În structura profundă a istoriei nevinovaţii plătesc. Cei curaţi, şi numai ei, sunt posibilele jertfe adevărate ale mulţimilor. Dreptul salvează cetatea. În dimineaţa aceea, tradiţia a fost, totuşi, respectată. Trebuia eliberat un vinovat. La nivel formal, pare-se că un vinovat a fost eliberat şi un nevinovat a fost condamnat. Dar dincolo de orice formă, marele vinovat a fost eliberat. Mai mult decât poate reprezenta imaginea unui tâlhar, ce nu a ştiut decât cu mult după miza schimbului... Pentru că în lumina tradiţiei oarbe logica umană nu a fost respectată, omul întreg (cel preavinovat) s-a eliberat pentru că Cel nevinovat a plătit.

Cine e vinovat de moartea celor nevinovaţi? Vinovaţi sunt toţi aceia care prin vinovăţia lor cronică cer în cer şi pe pământ jertfe nevinovate, numai pentru a respira în continuare în limitele unei conştiinţe care încearcă să caute iertarea...

- Nu pot înţelege, de ce trebuie să moară? Nu e niciun sens în asta! Absolut nimic! Totul e un nonsens! Cu ce a greşit? Cu ce am greşit eu?

Cuvintele elevei care încearcă să înţeleagă boala propriei mame mă urmăresc. Evidenţa că trăim într-o lume imperfectă mă copleşeşte. Nu e nimic de schimbat în asta? E totul chiar atât de arbitrar? Până când...? Poate avea suferinţa - această zgândărire absurdă în fiinţă - un sens? Care este miza jocului durerii? Cine pierde şi cine câştigă?

Ceea ce pentru unii pare despărţire, este de fapt întâlnirea cu propriile tale limite, acolo unde se ascunde El.

Miza este întâlnirea cu El. A fost ceva logic în suferinţa Lui? Atunci de ce cerem logică în suferinţa noastră? Şi de ce a noastră ar trebui să fie logică şi a Lui nu...? Singurul eveniment logic care rezistă în istorie este învierea.

Dacă totul are un sens, este că ne întâlnim cu Cel Nevinovat în Înviere. Miza este întâlnirea cu El. Şi dacă cei despărţiţi nu înviază încă, nouă nu ne rămâne decât să iubim. Transformând vinovăţia care ucide în noi iubirea, în nevinovăţie care provoacă lumea la iubire.

Când nu înţelegi încearcă să iubeşti, şi vei înţelege.



2 comentarii:

Doina Manea spunea...

~Când nu înţelegi încearcă să iubeşti, şi vei înţelege.~

Iată cuvinte pe care mi le voi aminti. Mulțumesc,
Doina Manea

Doina Manea spunea...

Este la modă să nu crezi, o aroganță inconștientă. Ce curios. Am crescut în comunism, credeam în Dumnezeu din instinct dar și din frondă. Intram în biserică cu fruntea sus, ca o sfidare, mergeam la serviciul de Paște, aprindream lumânări cu sfidarea tinereții, o formă de disidență. Iar acum, nu mai e la modă, ca și cum Dumnezeu apare și dispare ca o modă, ca tivul unei fuste. Aici, cred eu, cu umilință, rezidă esența păcatului.