Semn

- Era deja în comă. L-am rugat să nu o ia, să o facă bine, să ne dea un semn. A murit a doua zi. Pentru mine, în acea zi, Dumnezeu a murit.

În zori de zi, trebuie să facem un drum. Să alergăm spre mormânt. Mormântul Lui din mintea noastră. Mormântul din care El veghează la noi şi la drumul nostru. Mormântul din care El ne surprinde mereu cu o înviere în minte. Cu o transcedere a logicii. Cu o altfel de existenţă. Raţiunea noastră ispititoare Îl condamnă zilnic la mormânt, iar El dimineaţa învie în noi. În zorile de zi ale conştiinţei noastre adormite - dimineaţa Lui şi a noastră -  semnul se dezintegrează. Când nu înţelegi ceri semne, când vezi dai slavă.

Tot ce trăim şi nu înţelegem se cuprinde în logica semnului.

În noaptea morţii lui Dumnezeu nu avem voie să disperăm şi să ne revoltăm. Pierdem zorile de zi. Lumina care, oricât de întârziată sau de măruntă ar fi, vine în iadul şi în noaptea din noi şi schimbă mintea, logica, viaţa.

P.S.: Ţineţi mintea în iad şi nu deznădăjdui. (Sf. Siluan Atonitul).
Iadul neînţelegerii.
Noaptea vieţii noastre, un preambul de iad neînţeles.
O aşteptare a Cuvântului.