Vino

Căutăm răspunsuri la întrebări ce nu ne lasă să respirăm liberi. Şi căutarea noastră este de fapt o luptă cu sclavia din noi, cu starea de nelibertate sau de antilibertate ce ne sufocă zilele.

În iubire nu există decât certitudini. Nu mai există întrebări, nu mai există refuzuri, nu mai există neputinţă, există doar bucurie. Şi mulţumire.

Acum doi ani de zile un bun prieten m-a întrebat, supărat pe o terminologie ce-l revolta, ce ar spune Dumnezeu dacă ar reveni acum pe pământ. Care ar fi cuvintele Lui vii amestecate între cuvintele noastre moarte. Credea că esenţialul căutărilor noastre stă în identificarea cu mesajul Celui Viu. Şi avea dreptate.

Eu cred că ar spune: Bucuraţi-vă! A spus-o şi atunci, o spune şi acum. Poate acum fără cuvinte, ca într-un film mut, în care vezi cu ochii minţii ceea ce sufletul vede cu ochii conştiinţei. Şi înţelegi nu cu mintea, ci cu inima luminată de pacea întâlnirii.

Nu poţi ieşi din tăcerea dintre noi şi El decât dacă simţi bucuria întâlnirii cu diferenţa de fiinţă din tine, întâlnirea cu destinatarul unic al iubirii tale. E aşa de minunat că suntem făcuţi incompleţi, neterminaţi, abandonaţi în lipsă de perfecţiune. Şi totuşi destinaţi unei iubiri atât de mari.

Când nu mai iubim, ne luptăm cu noi crezând că în imperfecţiunea noastră se găsesc răspunsuri eliberatoare. Şi greşim. Când iubim, totul e firesc, şi neputinţele noastre, şi secundele de dragoste împărtăşită, şi cea mai mică atingere, şi cea mai firească înţelegere, şi uitarea şi atenţia, şi sărutul şi florile, şi viaţa. Totul are sens.

Până când nu vom ieşi din noi (înafara stării de noi înşine = ex stasis) nu vom simţi tăcerea grăitoare a bucuriei de a iubi curat. În noi stă restul de iubire. Între noi stă sâmburele revenirii de la starea de suflet neiubitor, neviu, la cea de suflet viu.

Învierea înseamnă o întâlnire ce are loc mereu înafara mormântului rămas gol.

Nimeni nu află ceva despre Dumnezeu, oricât de mic ar fi acel ceva, decât în urma unei întâlniri. Mesajul Învierii este un mesaj al întâlnirilor. Toţi aleargă unii către ceilalţi şi graba lor are un sens. Viaţa este un drum plin cu întâlniri. Pe drum întâlnim pe cineva şi prin el câştigăm puterea eliberatoare (FA 8:26-40). Poate fi un el, o ea, un prieten, un preot, un duhovnic, un profesor, un sfânt, un apostol. Poate fi un vecin (toţi suntem vecini pe acelaşi drum al eliberării de neiubire). Întotdeauna un om. Cheia descoperirii lui Dumnezeu rămâne mereu omul.

Învierea este semnul întâlnirii cu omul. Cu omul din noi şi de lângă noi, cu umanitatea noastră eliberată, cu tot ceea ce ştim că suntem dar nu înţelegem. Şi înţelegem numai atunci când întâlnim pe cineva şi avem curajul să asumăm ceea ce există între noi, să trăim relaţia, să întrupăm iubirea.

Când iubeşti nu mai simţi graniţa dintre posibil şi ideal. Câţiva dintre prietenii mei mi-au spus că ceea ce scriu aici ţine de utopic, de ideal. Pe de o parte sunt conştient că aşa pare, pe de altă parte ştiu că nu este. Până când ne vom speria de idealul chemării noastre, cedând neputinţei de a crede...

P.S. Vino şi te sălăşluieşte întru noi (en hemin). Sau între noi. Eu cred că El vine mai degrabă între noi, şi se aşează ca un sol de pace între oameni, luminând calea dintre ei. Umplând de sens cărările ce ne conduc către adâncul tainei din celălalt. Suntem responsabili de noi şi de ceea ce este între noi. Iar cea mai frumoasă responsabilitate este rugăciunea.