joi, 14 aprilie 2011

Arhiva

Saint Serge. Prin praf şi lumină. Fiecare pas valorează un secol, o luptă, o topire de inimă. Aici a început să cucerească inimile reci ale Occidentului mintea cea de foc a Ortodoxiei iubitoare. Locul în care Apusul a început să îşi pună întrebările cele adevărate cu privire la Răsărit. Şi a găsit un răspuns seducător: da!

A mai rămas arhiva. Şi un suflet viu care o înconjoară într-o smerenie generalizată. Lumină de speranţă.

Împreună cu patriarhul ecumenic şi cu părintele Ozolin în arhiva Institutului Teologic Orthodox Saint-Serge din Paris. Pas lângă pas. Dincolo de tăcere, ochi senini şi de prezenţa unei prese parcă şi ea smerită în chip ortodox, îţi dai seama brusc că totul are sens atunci când te dăruieşti. Ce poate fi mai frumos decât să găseşti în această cameră - totul încape într-o cameră - în dosare îngălbenite de timp cursurile în rusă ale lui Bulgakov sau cele în franceză ale lui Vladimir Lossky şi să îi vezi aevea în ceea ce au lăsat, în ceea ce au crezut. Simţi putere, credinţă fără de frică, într-un loc în care tinerii învaţă să se roage ortodox şi se roagă să înveţe Ortodoxia. Lanţul nu s-a rupt, tradiţia e vie, topeşte, cucereşte, seduce, schimbă.

Să fii ortodox înseamnă să crezi că poţi schimba lumea. Începând cu Parisul, cel mereu acelaşi. Să îl schimbi în interior, cu puterea unei credinţe adevărate. Dar pornind nu de la mentalităţi, ci de la suflete.

Viaţă, lumină şi flori.

Niciun comentariu: