Mesaj către un adolescent responsabil

De fiecare dată când te uiţi la cer să înţelegi că dincolo de culoarea albastră, de nori sau de stele, se găsesc toate visele tale, toate faptele tale bune şi toate speranţele tale. Când te uiţi cu sufletul curat la cer, este ca şi cum te-ai uita într-o oglindă. Şi în loc să îl vezi pe Dumnezeu, vezi curăţenia din sufletul tău şi toate faptele tale bune. Sau poate chiar îl vezi pe Dumnezeu, exact în ceea ce tu faci bine. Pentru că Dumnezeu se ascunde mereu în oamenii care fac bine.

Dacă vine sărbătoarea Paştilor să te gândeşti la două lucruri: că Iisus Hristos a murit şi a înviat. Pentru timpul respectiv a fost într-adevăr ceva extraordinar. Azi poate oamenii nu mai sunt aşa de sensibili la provocarea învierii. Şi asta pentru că astăzi oamenii nu mai obişnuiesc să se uite la cer, sau atunci când se uită, văd numai avioane şi stele căzătoare. Dacă ne-am uita mai mult la cer ca la locul în care se odihneşte puterea lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care lucrează în inimile oamenilor, am înţelege că a învia din morţi înseamnă cel mai mare lucru posibil şi imposibil de pe pământ. Şi că Dumnezeul nostru, cel care a înviat din morţi, este cu adevărat un Dumnezeu mare şi puternic.

Al doilea lucru la care să te gândeşti este următorul: că trebuie să faci ceva. Să scrii o scrisoare cuiva drag, să zâmbeşti, să ierţi, să uiţi, să schimbi puţin din lumea care este în jurul tău, să dăruieşti o floare, să iei lumină şi să dai lumină, să vorbeşti frumos, să desenezi ceva simplu, să citeşti ceva frumos, să auzi pe cineva recitând o poezie, să încondeiezi un ou, să te uiţi la o pădure. Depinde de tine ce idee vei găsi ca să faci lumea din jurul tău şi din tine puţin mai bună. Dar trebuie să ştii că dacă vrei ca atunci când te uiţi la cer să îl vezi pe Dumnezeu ca în oglindă, tu, în calitate de adolescent responsabil, trebuie să nu renunţi niciodată la ideile tale bune. Să mergi până la capăt.

Ca şi Iisus atunci. El a mers până la capăt. Şi vei vedea că ceea ce crezi tu că este capătul, nu e chiar capătul încercării tale. Ucenicii au crezut că a murit şi că totul este gata. Mergem înapoi la casele noastre, a fost doar un vis frumos… şi atât. În realitate a fost mai mult decât atât, visul nu se terminase. Nu putea să se termine aşa brusc. Povestea nu ajunsese la sfârşit. În realitate capătul a fost cu totul altul. Şi s-a numit minunea Învierii. Şi pentru ca sărbătoarea aceasta, a minunii Învierii, să îţi dea ţie astăzi putere, fă şi tu la fel: mergi până la capăt cu o idee frumoasă, cu un gest, cu un mulţumesc şi vei vedea ce frumos este să înviezi, să biruieşti, să fi cu adevărat un adolescent puternic.


P.S.: Un fragment din mesajul echipei DAC, transmis adolescenţilor cu ocazia întâlnirii de Paşte din 27 martie 2010, în podul Bisericii Sf. Fanurie. L-am redat aici pentru a fi citit şi de alţi adolescenţi. Ca să citească, să recitească şi să înţeleagă că trebuie să meargă mereu pe drumul care duce la propria lor responsabilitate.